Savanții care lucrează la sonda spațială Dawn au făcut astăzi senzație cu o nouă descoperire fascinantă: unul dintre cei mai înalți munți din Sistemul Solar a fost găsit pe un asteroid!
Asteroizii sunt bulgări de piatră și gheață aflați în spațiu. Ei sunt foarte vechi, s-au format la nașterea Sistemului Solar. Majoritatea asteroizilor din Sistemul Solar se află între planetele Marte și Jupiter - această regiune fiind numită Centura de asteroizi.
Studiind asteroizii, astronomii speră să afle mai multe despre formarea Sistemului Solar. De aceea astronomii au trimis sonda spațială Dawn într-o expediție de 4 ani pe un asteroid numit Vesta care se află în Centura de asteroizi. Din iulie, ea se găsește pe orbită în jurul asteroidului, fotografiind suprafața acestei stânci spațiale.
Vesta este mult mai mică decât Pământul - in interiorul Pământului încap aproximativ 14.000 de asemenea asteroizi! Cu toate acestea, deși este o mică stâncă, fotografiile realizate de sonda spațială Dawn arată că Vesta are pe suprafața sa unul dintre cei mai înalți munți din Sistemul Solar. Acest munte imens are aproximativ 20.000 metri înălțime - aproape de două ori înălțimea celui mai înalt munte de pe Pământ!
În iulie anul viitor, sonda spațială Dawn va părăsi Vesta și se va îndrepta către cel mai mare asteroid din Sistemul Solar, numit Ceres. Pentru a călători către acești asteroizi, sonda spațială folosește un tip nou de motor numit 'motor ionic' - sună ca ceva din Star Trek!
Aproximativ 1 din 20 de meteoriți găsiți pe Pământ se presupune că provin din asteroidul Vesta! Meteoriții s-au rupt din Vesta in timpul coliziunilor cu alți asteroizi. În cele din urmă aceste bucăți de roci au căzut pe Pământ!